Copiii și juniorii sunt invitați să descopere fotbalul printr-o serie de ateliere practice coordonate de antrenori ai ACS Știința Poli Timișoara și ai Liceului cu Program Sportiv „Banatul”. Participanții vor exersa tehnici de bază precum pasele, conducerea mingii, driblingul, controlul balonului și coordonarea, prin exerciții adaptate vârstei și nivelului de pregătire. Evenimentul promovează mișcarea, spiritul de echipă și implicarea comunității locale într-o atmosferă deschisă și prietenoasă.


Asociația Club Sportiv „Știința Poli Timișoara” este o structură sportivă de drept privat, persoană juridică fără scop patrimonial, constituită conform OG nr. 26/2000 și Legii nr. 69/2000 și înregistrată în Registrul Special al Asociațiilor prin Încheierea civilă nr. 17160/10.06.2025. Deține certificat de identitate sportivă și este afiliată la Federația Română de Fotbal și la Asociația Județeană de Fotbal Timiș. Clubul este continuatorul oficial al tradiției fotbalistice „Politehnica” (fondată în 1921), preluând prin contractul de cesiune din 12.08.2025 echipa de seniori, centrul de copii și juniori și palmaresul, sub patronajul Universității Politehnica Timișoara.